Puștii antrenați de Adrian Văsîi au ajuns între primele opt echipe ale Europei, iar mâine dimineață pleacă spre Serbia, țara care organizează turneul final.
România joacă marți cu Cehia, vineri cu Olanda și ultimul meci împotriva Germaniei, luni, 9 mai. Tricolorii născuți în 1994 au mai întâlnit Germania în urmă cu trei luni, meci încheiat la egalitate, după ce nemții au înscris în ultimul minut. România a mai jucat și cu Cehia în ianuarie 2010, partidă pierdută de ai noștri cu 1-3.
„Cunoaștem bine toți cei trei adversari: Cehia, Olanda și Germania. Cu nemții am jucat în februarie, cu cehii am jucat anul trecut, iar pe olandezi îi cunoaștem foarte bine, chiar dacă nu am jucat cu ei. Cu siguranță sunt echipe mai valoroase decât cele pe cale le-am întâlnit până acum, e un alt nivel. Atuurile noastre sunt omogenitatea echipei și forța grupului, iar acestea sunt cele mai importante, dat fiind faptul că vorbim de o echipă națională. Vom aborda fiecare joc cu ideea de a-l câștiga. Dacă rezultatele vor fi cele scontate, vom vedea. Obiectivul nostru este calificarea la Mondialul din Mexic”, a spus Adrian Văsâi.
Antrenorul României laudă primul adversar de la turneul final, pe care tricolorii îi vor întâlni la ora 18, la Belgrad. „Cehii excelează la forță și viteză, au o echipă bine organizată, joacă ofensiv. Au eliminat Italia și Scoția, două echipe foarte bune. Au și câteva individualități importante, școala cehă este una foarte bună, sunt în elita fotbalului european. Avem un lot bun, sunt sigur că jucătorii sunt motivați de participarea la acest turneu final și sper să aibă o evoluție cât mai bună. Eu știu că sunt pregătiți, au experiența jocurilor tari, au jucat cu echipe puternice și am demonstrat că și noi suntem o echipă puternică”, a spus Văsâi.
Brănescu joacă împotriva unui coleg de la Juve
Portarul Laurențiu Brănescu, de la Juventus Torino, a fost tachinat la echipa sa de club de fundașul central ceh Lubos Adamec, cu care este coleg la „Bătrâna Doamnă”. „Am vorbit cu el, ieri a fost ziua lui. Mi-a zis că mă așteaptă marți”, a spus Brănescu. „Nu pot spune că sunt emoții, dar e puțină presiune, doar e un Campionat European, primele opt echipe de pe continent, dar sunt sigur că putem face o treabă frumoasă. Toți colegii mi-au urat baftă și să joc bine”, a mai spus portarul care este și căpitanul naționalei Under 17.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER